Trecutul meu ma urmareste. El este actual ca si prezentul. Nu-l pot uita, desi zi de zi ma rog la Dumnezeu sa-mi uit trecutul. Si pentru a intelege mai bine de unde vin aceste trairi interioare la mine am sa va vorbesc despre infirmitatea mea din nastere. M-am nascut cu o Luxatie congenitala coxo-femurala cu scurtarea membrului inferior drept. Parintii mei au observat tirziu defectul meu fizic, pe la virsta de 5 ani fiindca nu am mers pina la aceasta virsta. M-au dus la Spitalul Luther din Sibiu unde am stat internata 6 luni. Acum 55 ani medicina nu era asa de evoluata ca acum. Mi s-au facut niste interventii chirurgicale, dar fara succes. Tin minte foarte vag cum fiind eu imobilizata in aparatul de extensie, cind mama mea a venit la mine la spitalul din Sibiu si m-a gasit plina de viermi la fundulet, i s-a facut rau de ce a vazut. M-am imbolnavit de Scarlatina, am fost transferata la alt spital din Sibiu, si astfel s-a aminat operatia propriu-zisa la sold. Acest ghinion urmat de altele a dus la renuntarea la operatie din partea parintilor din motive financiare si astfel am ramas cu acest defect pe viata. Pe parcursul vietii acest defect fizic mi-a adus tot felul de neajunsuri de la suferinte fizice la cele psihice. Cind eram mica copiii rai imi ziceau "schioapa", apoi oamenii maturi credeau ca sunt si prostuta, retardata, daca aveam acest defect fizic. Nici o legatura nu era intre defectul meu fizic si capacitatea mea intelectuala, zic eu acum, dar atunci sufeream pentru toate gesturile, vorbele, figurile oamenilor rai, pe care si acum le am imprimate in memorie. Tot timpul s-au gasit oameni care sa-si bata joc de mine in mod gratuit. Eu, pentru ei nu mai aveam nume, fiindca imi ziceau schioapa. Este o realitate, dar nu inteleg unde este omenia din oameni? Nu poti sa-i amintesti tot timpul cuiva ca are un defect fizic, stie el, si mai stie ca este vitregit, lovit de soarta. La scoala, la servici, in societate si chiar in casnicie m-am izbit ca de un zid de existenta acestui defect fizic, care pur si simplu m-a tras in jos in actiunile mele, planurile mele, in tot ce intreprindeam eu. De fapt, m-am izbit de mentalitatea oamenilor care nu au intales un lucru, ca inteligenta mea era peste a lor, nici vorba de retardul pe care mi-l atribuiau, incercind de multe ori, unii dintre ei, sa se foloseasca de mine pe fata. Imi era rusine de rusinea lor. Datorita firii mele, a felului meu de a fi, nu le-am zis niciodata despre ceea ce credeam eu despre ei , ca sunt niste escroci sentimentali si nu numai, niste profitori, niste scursuri ale societatii .
Asa cum v-am mai spus, eu m-am instruit singura, am citit foarte mult si citesc, fiindca imi place, dar si pentru a ma cunoaste mai bine, pentru a intelege situatiile prin care treceam, datorita unor oameni rai, care-si varsau veninul asupra mea, fara motiv. Am respectat si respect pe toti cu care am venit in contact, dar nu intotdeauna m-am bucurat de respectul lor. N-am inteles niciodata si n-am sa inteleg de ce oare in loc de respect cei mai multi mi-au aratat pe fata invidia si rautatea lor. Sa fie oare faptul ca n-au reusit sa ma supuna prin jigniri, umiliri, amenintari ? Se prea poate. Eu sufeream in launtrul meu, dar nu m-am aratat niciodata ca sufar si ca ma simt invinsa. Am luptat intradevar pentru supravietuirea mea. Cu un ajutor minim din partea familiei dar care a contat foarte mult pentru mine, o persoana infirma, singura, cu un copil de crescut.
Am sa va vorbesc putin de familia mea. O familie formata din 7 persoane: mama, tata, o matusa, si noi 4 frati, adica eu si inca 3 frati. La virsta de 17 ani unul din frati a facut o criza neexplicata de noi. Ce se intimplase de fapt? Fratele meu muncea in vacante, dar il ajuta si pe tata la el la servici, intr-un restaurant. Contactul cu bautorii, probabil, l-a facut sa incerce sa bea si el. Astfel a inceput calvarul. La bautura acest frate facea foarte rau, crize cumplite. Tatal nostru a decedat in l972 cind fratele meu avea cel mai mult nevoie de el. Am ramas cu mama care era bolnava si pensionara pe caz de boala. Acest frate a continuat cu acest viciu de 2 ori pe luna cind lua salariu. Un adevarat calvar, nu se mai putea convietui cu el in acelasi apartament. Am suportat mult timp betiile fratelui. Alta suferinta pe care am ascuns-o cit s-a putut. Din cauza fratelui oamenii mai rau ma injoseau, parca eram o paria. Nu era drept sa ma judece oamenii dupa faptele fratelui, ci dupa ce eram si sunt eu. Deci inca un stigmat. Acum fratele nu mai bea de 6 ani. Nu-i port pica, dar si el a contribuit la sensibilitatea mea, la mentinerea trairilor launtrice vii in sufletul meu, in memoria mea. O contributie mare la mentinerea trecutului meu in prezent, cu trairi interioare intense, o are fostul meu sot, tatal fiicei mele Adelina, singura realizare a mea pe lumea aceasta. Poate mai este ceva EVOLUTIA MEA SPIRITUALA dar care nu este de ajuns fiindca nu reusesc sa-mi uit trecutul cu aceste trairi interioare foarte intense, care nu-mi dau pace. Nu ma mai adresez psihoterapeutilor, ci ma adresez dvs., cititorilor blogului meu.
VA URMA
